Iluzia uniformității legislative în cadrul Uniunii Europene a fost rareori mai evidentă și, paradoxal, mai contestată decât în procesul de tranziție de la vechea Directivă 95/46/CE la Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR). Deși narațiunea oficială a Bruxelles-ului a promovat GDPR ca pe un panaceu al fragmentării, menit să unifice Piața Unică Digitală sub un singur set de reguli aplicabile direct, realitatea empirică de la firul ierbii dezvăluie un peisaj juridic profund heterogen, guvernat de ceea ce am putea numi o "fragmentare armonizată". Această disonanță cognitivă între textul legii și aplicarea sa este rezultatul inevitabil al mecanismului de compromis politic care a stat la baza adoptării regulamentului, mecanism ce a permis statelor membre să introducă peste 50 de clauze de deschidere ( opening clauses ), transformând un act normativ teoretic monolitic într-o structură federalistă mascată. În acest ecosistem complex, tensiunea dintre rigoarea dogmatică...