Iluzia uniformității legislative în cadrul Uniunii Europene a fost rareori mai evidentă și, paradoxal, mai contestată decât în procesul de tranziție de la vechea Directivă 95/46/CE la Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR). Deși narațiunea oficială a Bruxelles-ului a promovat GDPR ca pe un panaceu al fragmentării, menit să unifice Piața Unică Digitală sub un singur set de reguli aplicabile direct, realitatea empirică de la firul ierbii dezvăluie un peisaj juridic profund heterogen, guvernat de ceea ce am putea numi o "fragmentare armonizată". Această disonanță cognitivă între textul legii și aplicarea sa este rezultatul inevitabil al mecanismului de compromis politic care a stat la baza adoptării regulamentului, mecanism ce a permis statelor membre să introducă peste 50 de clauze de deschidere ( opening clauses ), transformând un act normativ teoretic monolitic într-o structură federalistă mascată. În acest ecosistem complex, tensiunea dintre rigoarea dogmatică...
GDPR (Regulamentul general privind protecția datelor) este actul normativ al Uniunii Europene care stabilește modul în care pot fi colectate, utilizate, stocate și protejate datele personale ale indivizilor. Se aplică direct în România și introduce principii-cheie precum legalitate, transparență, limitarea la strictul necesar și responsabilitatea operatorilor de date. Pentru organizațiile din România, GDPR are o importanță strategică. În primul rând, nerespectarea lui poate duce la amenzi considerabile și investigații din partea ANSPDCP. În al doilea rând, o gestionare corectă a datelor consolidează încrederea clienților, pacienților sau cetățenilor. În al treilea rând, conformitatea este o condiție esențială pentru colaborarea cu parteneri din spațiul european. În al patrulea rând, măsurile de securitate și procedurile interne cerute de GDPR reduc riscul de atacuri, scurgeri de informații și crize de imagine. Astfel, datele personale devin un veritabil atu juridic și reputațional pentru orice organizație responsabilă.
